adresa Sinaia, str. Republicii, nr. 9, Valea Prahovei
telefon 0724 707 878
0727 884 296
Tarif: 120 Lei
/ camera dublă pentru o singură noapte
20 locuri, 10 camere
QR code
Bine ati venit!

Descriere

Vila "Georgia" beneficiaza de o pozitie privilegiata, fiind amplasata ultracentral, pe bulevardul principal al statiunii Sinaia, in apropierea  Hotelul  International si Hotelului Paltinis, cu intrare din soseaua principala.

Am considerat ca pensiunii îi este potrivit sloganul "Cazare pentru orice buzunare" deoarece se adresează tuturor categoriilor sociale: familiilor care caută relaxarea montană atât vara cât și iarna; cuplurilor proaspăt căsătoriți care, toamna aleg stațiunea pentru petrecerea "lunii de miere"; împătimiților montani ce aleg stațiunea pentru a practica sporturile favorite (schi, alpinism, drumeții); persoanelor care benefeciază de tratamente balneare la hotel Păltiniș, pensiunea fiind situată doar la 50 m de acesta; firmelor ce-și trimit angajații la team building

Vila "Georgia" pune la dispozitia turistilor garsoniere si apartamente cu paturi generoase, grupuri sanitare proprii, televizor in fiecare camera, cablu, acces internet.
Cei care aleg Vila "Georgia" au la dispozitie:

- Parcare proprie gratuita
- Foişor cu barbeque
- Bucatarie separata pentru turisti
- Incalzire centrala
- Internet wireless
-Apartamentele sunt dotate cu bucatarie proprie si living


Tarifele sunt negociabile
ACCEPTAM SI VOCHERE DE VACANTA!!!


Despre Sinaia
Sinaia este una din cele mai importante stațiuni turistice și balneo-climaterice din România. Supranumită și Perla Carpaților pentru peisajele superbe și condițiile deosebite de petrecere a timpului liber și de tratament, Sinaia așteaptă vizitatori de toate vârstele în toate anotimpurile anului.
Situată pe Valea Prahovei, între munții Bucegi și munții Baiului, la o altitudine ce variază între 767 m și 1.055 m, Sinaia are un climat subalpin, cu veri răcoroase (14–16 °C) și ierni nu foarte friguroase pentru o stațiune montană (−3,5 °C). Stratul de zăpadă persistă de la sfârșitul lunii septembrie până la sfârșitul lunii martie. Aflată la 44 km de Brașov, 68 km de Ploiești și 120 km de București, puteți ajunge la Sinaia fie pe DN1 cu mașina personală sau microbuzele firmelor de transport fie cu trenul. Toate pârtiile din stațiune sunt deservite de transport pe cablu (teleschi/telescaun), accesibile cu telecabina Sinaia–Cota 1400–Cota 2000.

ATRACȚII TURISTICE
Sinaia înseamnă mai mult decât o stațiune montană. Orașul modern mai păstrează încă monumentele sale, semn al unei istorii încărcate de cultură. Vă invităm să descoperiți în continuare aceste obiective turistice și mai ales să le vizitați cu prima ocazie.
- Castelul Peleș
Fără îndoială cea mai mare atracție turistică a orașului Sinaia, Castelul Peleș a fost construit de Carol I al României nu doar pentru a fi reședința de vară a regilor României, ci și un monument național care să marcheze victoria în războiul de Independență al României.
Pe lângă castel au mai fost construite: Pelișorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Uzina electrică și Vila Șipot. Un fapt inedit: Peleșul avea propria uzină electrică, fiind, de altfel, primul castel electrificat din Europa.
Castelul are 160 de camere și adăpostește una dintre cele mai importante colecții de tablouri din Europa și o bogată colecție de arme europene și orientale din secolele XIV–XVII. Frumusețea lemnăriei sculptate și vitraliile deosebite stârnesc admirația vizitatorilor. Curtea castelului în stil renascentist de tip Bramantes, cu fântână în mijloc, oferă vizitatorilor un spectacol vesel, cu plante, flori și fațade însuflețite de desene elegante.
Castelul Peleș nu se vizitează în totalitate, ci numai holul de onoare, sala de recepție, sălile de arme, sala de consilii, sala florentină, Marele Salon și sala de teatru în stilul Ludovic XIV.
Program de vizitare: zilnic între orele 9.00 și 17.00, mai puțin lunea și marțea până la ora 11.00. Programul variază în funcție de sezonul turistic. Vizitele beneficiază de ghid în limbile română, engleză, franceză, germană, italiană, maghiară, rusă, taxa de ghidaj fiind inclusă în taxa de intrare. Un tur durează aproximativ 45 de minute.
Distanță față de Pensiunea Georgia: 30 minute (mers pe jos) sau 10 minute (cu mașina).

Castelul Pelisor
Castelul Pelișor a fost construit între anii 1889 și 1903 de regele Carol I și era destinat viitorului rege Ferdinand și reginei Maria. Întreaga casă a fost decorată pentru a fi o reședință regală și poartă amprenta de netăgăduit a reginei Maria. Atât dormitorul de aur, cât biroul, sunt decorate în întregime după planurile și desenele reginei, cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit.
Pereții Camerei de aur sunt decorați cu frunze de ciulini, emblema Scoției, țara natală a reginei. La Pelișor au crescut copiii lor: viitorul rege Carol, Mărioara (regina Iugoslaviei), Elisabeta (regina Greciei) și Prințul Nicolae.
Program de vizitare: 15 mai-15 sept: marți 11-17; miercuri-duminică 9-17; luni închis; 16 sept-14 mai: miercuri 11-17; joi-duminică 9-17; luni, marți închis.
Distanță față de Pensiunea Georgia: 30 minute (mers pe jos) sau 10 minute (cu mașina).

Economatul și Corpul de gardă
Economatul a fost inițial o casă modestă, dar care a fost refăcută mai târziu în stilul burgului german. Având un număr de 52 de camere, Economatul îi găzduia pe cei aproape 100 de demnitari și angajați ai curții regale. Ca și celelalte foste dependințe ale castelului Peleș, Economatul face parte astăzi din rețeaua hotelieră.
Distanță față de Pensiunea Georgia: 30 minute (mers pe jos) sau 10 minute (cu mașina).

Casa Memorială George Enescu
Situată chiar în cartierul Cumpătu, vila „Luminiș“ a fost refugiul de odihnă și creație al lui George Enescu în perioada 1926–1946. Enescu nu a ales deloc întâmplător Sinaia. Aici era adesea invitat la Castelul Peleș de către regina Elisabeta, cea care i-a sprijinit activitatea muzicală.
Vila a fost construită între anii 1923–1926 de arhitectul Radu Dudescu într-un stil autentic românesc în armonie cu decorul munților Bucegi. Întreaga vilă este aranjată cu rafinament îmbinând elemente ornamentale și de mobilier în stilurile românesc și oriental.
În anul 1990, vila „Luminiș” a intrat într-un proces de renovare, restaurare și conservare, pentru ca în 1995, cu ocazia Festivalului „George Enescu“ și la dorința marelui virtuoz Yehudi Menuhin, să devină casă memorială.
Când veți vizita casa care face parte din patrimoniul național cultural, veți avea ocazia să vedeți pianul lui George Enescu, realizat la Lausanne, care i-a stat alături atât în concertele pe care le-a susținut, cât și în timpul perioadelor de creație artistică.
Program de vizitare: zilnic între orele 9.00 și 16.00. Lunea închis. Tel/fax: 0040-244-311-753.

Cazinoul Sinaia
Este situat în parcul „Dimitrie Ghica“ și a fost construit tot la inițiativa regelui Carol I. Construcția începută în anul 1912, în același stil arhitectural cu cazinoul din Monte Carlo, a fost finalizată un an mai târziu, sub supravegherea arhitectului Petre Antonescu.
În prezent, cazinoul găzduiește numeroase conferințe, simpozioane, congrese și reuniuni naționale și internaționale, precum și manifestări culturale: expoziții de artă plastică și fotografie, lansări de carte, concerte și spectacole și altele.

Gările regale
Sinaia este singurul oraș din România care se poate mândri cu două gări regale. Cea veche a fost construită în anul 1886 pentru regele Carol I. În această gară oprea celebrul tren Orient Express. Cealaltă gară a fost construită în perioada 1938–1940 la comanda regelui Carol al II-lea, după planurile arhitectului Duiliu Marcu. Această clădire din piatră care poartă însemnele regale ale lui Carol al II-lea: dublul CC, vizibile și azi pe clanța ușilor, a fost rezervată exclusiv familiei regale și oaspeților săi. În salonul oficial de primire se găsește o frescă murală pătrată, reprezentând o vânătoare domnească cu 8 personaje în mărime naturală și poartă inscripția „Basarab Voievod secol XIV“. Din păcate, acest salon nu este deschis publicului.
Distanță față de Pensiunea Georgia: La doar 5 minute de mers cu mașina.

Manastirea Sinaia
Ctitorită de Spătarul Mihail Cantacuzino la sfârșitul secolului al XVII-lea, după întoarcerea acestuia dintr-un pelerinaj pe Muntele Sinai, monumentul va primi varianta românizată a acestui nume, devenind Mănăstirea Sinaia. De-a lungul anilor mănăstirea a avut un rol de apărare și de protecție pentru drumul comercial din Valea Prahovei și de adăpost pentru nevoiașii zonei. Din cauza amplasării sale strategice, a suferit multe distrugeri, însă a rămas mereu în picioare. 
Datorită arhitecturii de tip brâncovenesc și picturii originale, Mănăstirea Sinaia reprezintă un adevărat muzeu de artă și spiritualitate românească.
Distanță față de Pensiunea Georgia: 20 minute (mers pe jos) sau 7 minute (cu mașina).

PArcul Dimitrie Ghica
„Dimitrie Ghica“ din Sinaia a fost înființat în anul 1881, fiind amenajat de arhitectul peisagist elvețian Eder, fiind un loc plăcut de promenadă printre arborii seculari. Aleile parcului sunt străjuite de busturile unor personalități care au locuit sau au vizitat orașul Sinaia, cum ar fi: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Bălcescu, dar și Dimitrie Ghica, un apropiat al Regelui Carol I. Aflat în inima orașului, parcul este adesea scena ideală pentru festivalurile ce au loc în Sinaia.
Distanță față de Pensiunea Georgia: 20 minute (mers pe jos) sau 5 minute (cu mașina).

Muzeul Rezervației Bucegi
Muzeul situat în parcul „Dimitrie Ghica“ constituie o secție a Muzeului Județean de Științe ale Naturii Prahova. A fost înființat în anul 1976 de profesoara Margareta Moșneaga și găzduiește exemplare din flora și fauna munților Bucegi, specii rare și ocrotite, specii pe cale de dispariție și chiar dispărute. Muzeul pune la dispoziția vizitatorilor și o sală de expoziții temporare cu diverse tematici.
Programul de vizitare este zilnic între orele 9.00 și 19.00.
Distanță față de Pensiunea Georgia: 20 minute (mers pe jos) sau 5 minute (cu mașina).

Muzeu de trenulețe în gara din Sinaia
Gara din Sinaia adăpostește expoziția de trenulețe „Colecție de micromodele feroviare active cu caracter permanent“. Această colecție a fost pusă la dispoziția publicului începând din septembrie 2009 de către familia Drera, pentru toți iubitorii căii ferate. Colecția a fost completată de instalații vechi de locomotivă, ceasuri și telefoane din patrimoniul CFR. Printre alte curiozități, aici se află și limuzina Anei Pauker, care merge pe șine. Ana Pauker a cumpărat un Mercedes, i-a montat roți speciale de tren, a blindat ușile cu plumb și l-a folosit pentru a circula pe calea ferată cu el. Muzeul este în plină dezvoltare, dorindu-se îmbogățirea colecțiilor în fiecare an.
Program de vizitare: zilnic între orele 10 și 18.
Distanță față de Pensiuea Georgia: la numai 5 minute de mers cu mașina.


TRASEE TURISTICE
În Sinaia puteți realiza drumeții montane până la obiectivele turistice binecunoscute sau chiar trasee de alpinism. Mai jos găsiți câteva dintre ele, potrivit indicațiilor primite de la Centrul de informare turistică Sinaia și Parcul Natural Bucegi.
Sinaia (800m) – Hotel Cota 1400 (1400m) – Curmătura Vârfului cu Dor (1940m) – Valea Izvorul Dorului – șaua Lăptici (1830m) – Hotel Peștera (1610m)
Marcaj: bandă roșie
Durată: 5–6 ore
Descriere traseu: De la Hotelul Furnica, traseul urcă continuu până în șaua Vârfului cu Dor, trece pe lângă Cabana Brădet, Hotel Cota 1400, Cabana Valea cu Brazi. După punctul „La Lac“, continuă pe lângă Piatra Turcului și urcând pe Muntele Furnica, ajunge în șaua Vârfului cu Dor, coboară prin Vâlcelul Vârfului cu Dor, urcă în amonte pe Valea Dorului și după un urcuș scurt în șaua Lăptici, coboară spre Hotelul Peștera.


Sinaia (800m) – Cabana Poiana Stânei (1270m) – Cabana Piatră Arsă (1950m) – Cabana Babele (2200m) – Cabana Omu (2505m) – Valea Mălăiești – Uzina Electrică Râșnov (815m) – Râșnov (675m)
Marcaj: bandă albastră
Durată: 13–15 ore
Descriere traseu: Traseul urcă continuu de la marginea orașului Sinaia, trecând prin Valea Peleșului, traversează Poiana Stânei. Mai sus urcă pe Piciorul Pietrei Arse, ocolește Obârșia Văii Peleșului și coboară spre Cabana Piatra Arsă. Traversează Valea Dorului, depășește șaua Cocora-Lăptici și coboară prin Poiana Vârful cu Brădet la Cabana Peștera. De aici urmează malul stâng al Văii Ialomiței, până la Cascada Obârșiei și urcă în curmătura Văii Cerbului. După un scurt urcuș, atinge Vârful Omu, de unde urmează o coborâre ușoară spre N-NV pe Muntele Bucșoiu. Traseul se orientează spre dreapta și coboară accentuat în serpentine în Căldarea Mălăiești, până în apropierea fostei Cabane Mălăiești. De aici drumul coboară prin pădure și după ce se lasă la dreapta traseul spre Cabana Diham, continuă spre stânga coborând în drumul forestier din Valea Glăjăriei, pe care îl urmează până la Râșnov.


Poiana Stânei (1270m) – Valea Babei – Poiana Țapului (860m)
Marcaj: punct galben
Durată: 1¼–1½ ore
Descriere traseu: Din Poiana Stânei, poteca coboară prin pădure, traversează Pârâul Pietrei Arse, ajunge în drumul forestier din Valea Babei și pe acesta în Poiana Tapului.


Cabana Miorița (1987m) – Muntele Furnica (1950m) – Cabana Babele (2200m) – Ceardacul Obârșiei – Cabana Omu (2505)
Marcaj: bandă galbenă
Durată: 5–6 ore
Descriere traseu: Traseul parcurge Platoul Bucegilor pe latura sa estică, trecând sugestiv pe lângă Cabana Miorița, Cabana Piatra Arsă și Cabana Babele.


Sinaia (825m) – Valea Izvorului – Pasul Păduchiosului (1032m) – Popasul „Cota 1000“ – Valea Ialomicioara – Moroieni (600m)
Marcaj: șosea asfaltată (22km pe DN71)
Durată: 3–4 ore 
Descriere traseu: șoseaua face legătura între județele Prahova și Ialomița, traversând partea de sud a Bucegilor. Din ea se ramifică drumul pietruit către cabana Cuibul Dorului și mai departe pe Platoul Bucegilor și peste Muntele Dichiul.


AGREMENT
La Sinaia nu vă veți plictisi niciodată, fie că sunteți o persoană dinamică sau una mai puțin activă.
Sporturi de iarnă
În Sinaia există numeroase pârtii de diverse dificultăți amenajate pentru schi alpin, schi fond, schi radonnée, schi extrem și snowboard, bob și sanie. Cei care vor să învețe să schieze pot apela cu încredere la școlile de schi, care le vor asigura atât echipamentul necesar cât și instructori bine pregătiți.
Alte sporturi și activități
Pe terenuri dificile puteți folosi biciclete de munte, ATV-uri sau autovehicule off-road, pe care le puteți închiria din oraș. Cu ajutorul lor veți reuși să explorați și alte zone din jurul orașului Sinaia fără mare efort, dar cu multă adrenalină. Chiar dacă sunteți în vacanță, nu este nevoie să renunțați la sporturile preferate! Dimpotrivă, aici aveți ocazia să jucați oricând fotbal, tenis de câmp sau golf.
Activități de interior
Dacă vremea nu ține cu dumneavoastră sau dacă vreți să vă mențineți în formă și altfel, puteți încerca piscinele și sălile de fitness din Sinaia.
Sporturi extreme
Amatorii de aventură au la îndemână zboruri cu parapanta și balonul cu aer cald. Veți vedea Sinaia dintr-o perspectivă cu totul diferită. Cei mai combativi dintre dumneavoastră, dar și care pot demonstra multă răbdare, se pot întrece la competițiile de paintball.
Activități recreative
Dacă simțiți că ați obosit după atâta agitație, luați-vă prietenii și ieșiți cu ei la un club de biliard sau plimbați-vă cu trenulețul prin stațiune. Cu siguranță vă veți distra de minune!

Cartea de Oaspeți Vila GEORGIA



ro en de hu fr es it